Șocant! Un chirurg și-a gravat numele pe ficatul fiecărui pacient operat

 

Caz absolut uluitor în Marea Britanie, care a șocat întreaga opinie publică. Un chirurg britanic a recunoscut în faţa instanţei că şi-a gravat iniţialele – cu ajutorul unui laser – pe ficaţii unor pacienţi pe care i-a operat în vederea unor transplanturi în anul 2013. Acest lucru a fost descoperit de un alt chirurg care a efectuat o operație la scurt timp după doctorul groazei.

Simon Bramhall, în vârstă de 53 de ani, a pledat vinovat la ambele capete de acuzare (ultraj şi vătămare) pentru faptul că şi-a înscris iniţialele – „SB” – pe ficaţii a doi pacienţi aflaţi sub anestezie, fără consimţământul lor, în timpul unor intervenţii chirurgicale realizate la spitalul Queen Elizabeth din Birmingham în anul 2013. Medicul a folosit un laser cu gaz argon, instrument utilizat în chirurgie, în special pentru evitarea hemoragiilor.

Iniţialele sale au fost descoperite cu ocazia unei a doua operaţii ce a fost suportată de una dintre victime, potrivit presei britanice.

Colegii medicului nu au suflat o vorbă deși erau de față la operații
Chirurgul a reuşit să rămână în libertate, fără cauţiune, până la verdictul tribunalului, ce va fi anunţat pe 12 ianuarie. „Este un caz ieşit din comun şi complex”, a subliniat în timpul audierii procurorul Tony Badenoch, considerând că este vorba despre „o chestiune fără precedent legal în dreptul penal”.

„Pledând vinovat, el a recunoscut că ceea ce a făcut nu era doar contrar eticii, ci şi inacceptabil pe plan penal”, a adăugat procurorul britanic. Acţiunile sale, descrise de acuzare drept un abuz de putere, au fost „deliberate şi conştiente”, a mai spus Tony Badenoch.

„Faptul că doctorul Bramhall şi-a gravat iniţialele pe ficatul unui pacient nu a fost un incident izolat, ci un act repetat în mai multe ocazii, necesitând competenţă şi concentrare. Acest lucru a fost făcut în prezenţa unor colegi”, a adăugat acelaşi procuror.

 

loading...