Dovlecelul. Una dintre cele mai bune legume din lume

dovlecelul

Dovlecelul este o plantă erbacee anuală din familia cucurbitaceelor, practic aceeași specie ca dovleacul și văr bun al castravetelui, cu care are destul de multe însușiri comune. Originea dovlecelului nu este încă pe deplin lamurită, dar se pare că provine de undeva de prin câmpiile din Mexic.

Dovlecelul a fost adus în Europa cu numai câteva sute de ani în urmă, iar în prezent există câteva zeci de soiuri de dovlecei, toate cu o sumă de caracteristici nutritive identice, care fac din aceasta legumă una dintre cele mai bune din lume. Astfel exista dovlecei cu coaja de un verde deschis, există dovlecei italienești verde închis (zucchini), dar și galbeni, roșietici și albi.

Caracteristic pentru această legumă este faptul că se consumă la vârsta imatură, când sâmburii nu sunt decât foarte puțin formați, coaja este fină și întreagă. Dovleceii sunt foarte bogați în apă (aproape 95% din masa lor), însă în pulpă și mai ales în coaja lor găsim și cantități foarte mari de vitamine B9, B1, A, fosfor, mangan, potasiu, magneziu, dar și alte substanțe nutritive, precum cupru, acid folic, zinc, fier, calciu, vitaminele A și K.

Sunt preparati fierți sau prăjiți, dar s epot consuma și cruzi, sub formă de salate unde proprietățile lor nutritive sunt maxime. Indiferent de modul de preparare a dovleceilor, trebuie spus că majoritatea vitaminelor, a mineralelor și a altor substanțe active (enzime, flavonoide) sunt depozitate în coajă.

Dovleceii au efecte terapeutice excelente. Se pot consuma ca atare, tăiați în felii lungi, ca și castraveții, ori tăiați cuburi mărunte și introduși în salatele de vară alături de roșii, de ardei, de castraveți etc.

Studii făcute asupra populațiilor din America Centrală, unde această legumă face parte din alimentația zilnică, au arătat că în aceste zone scleroza multiplă este practic necunoscută. Se pare că flavonoidele, vitamina B9 și alte substanțe active din coaja dovlecelului protejează teaca de mielină, pentru a nu fi distrusă.

Dovleceii au foarte multe fibre alimentare, mult potasiu și foarte puține calorii (în 100 de grame de dovlecei proaspeți sunt 17 calorii).

Vara trebuie să faci cure de dovlecei, pentru aportul vitaminelor A, C și B9 care alaturi de fibrele cu efect detxifiant, pot contribui la sănătatea generală și la susținerea imunității.

Dovleceii au și o serie de proprietăți curative dovedite. Substanțele anti-oxidante din compoziția acestor semințe reduc volumul prostatei, previn inflamația și procesele mutagene care produc cancer. Este dovedit că dovleceii, alături de castraveți, ajută la refacerea finelor țesuturi articulare distruse sau fragilizate de boală. Au rol antiinflamator în osteoartrită, reumatism, poliartrită.

Dovleceii consumați zilnic în timpul perioadelor de vară reduc riscul de infarct și accidente vasculare cerebrale (datorită magneziului și folaților) și scăde tensiunii arteriale (prin cantitatea mare de magneziu și potasiu).

Sucul de dovlecel, consumat combinat cu alte sucuri de fructe,în cure de 10-12 zile are excelente proprietăți anti-îmbătrânire, poate îmbunătăți memoria și reduce procesele infecțioase.

Dovlecelul este și un aliat pentru sănătatea pielii și frumusețea tenului, folosit sub formă de măști din pulpa crudă a legumei combinat cu miere sau iarut pentru tenurile uscate și respectiv grase.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: FreeDigitalPhotos

 

Lasă un răspuns